Newsflash

Rezultate căutare « asociatia medicilor de familie bucuresti »


Dilema medicilor de familie

Medicina de familie, specialitate-cheie în ţările dezvoltate, este din ce în ce mai frecvent pusă în discuţie, mai ales sub aspectul cost/eficienţă. Despre soluţiile posibile discută, în cadrul rubricii Jurnalul unui medic cosmopolit, dna dr. Marinela van den Heuvel-Olăroiu.

Din dorinţa de a reda medicului de familie demnitatea

de Iftimie NESFÂNTU - nov. 14, 2011

A şaptea ediţie a conferinţei naţionale „Medicina de familie – prima linie în asistenţa medicală“, de la Brăila, s-a remarcat prin selecţia atentă a temelor şi a celor invitaţi să conferenţieze, astfel încât să ofere rezolvări pertinente unor întrebări şi situaţii frecvent întâlnite în practică. Dl Iftimie Nesfântu prezintă recomandări oferite „la cald“ de câţiva dintre vorbitorii invitaţi de medicii de familie brăileni.

 

Institutul de Pneumologie "Marius Nasta" Bucureşti

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - nov. 10, 2011

Fondat în urmă cu 105 ani, actualul Institut de Pneumologie „Marius Nasta“ s-a dovedit de-a lungul existenţei sale o structură indispensabilă pentru sănătatea publică românească. Întemeierea, organizarea şi evoluţia acestuia fac obiectul articolului semnat de dnii Sebastian Bogdan Pele şi prof. dr. Florin Mihălţan în ciclul:
În căutarea istoriei medicinii prin spitale.
 

Ortodonţie francofonă, reunită la Bucureşti

de Dr. Mihail CĂLIN - sept. 15, 2011

La 8 septembrie a început, la Bucureşti, al patrulea Congres Internaţional de Ortodonţie Francofonă, prima reuniune internaţională din această specialitate organizată în România. Dl prof. dr. Dragoş Stanciu, preşedintele Congresului, vorbeşte despre această manifestare ştiinţifică în interviul realizat
de dl dr. Mihail Călin.
 

Alegeri pentru comisiile de disciplină ale Colegiului Medicilor

de Luminiţa VÂLCEA - aug. 19, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Apelul medicilor pensionari

de Dr. Sebastian NICOLAU - aug. 12, 2011

    În România există în prezent aproximativ 15.000 de medici pensionari ale căror venituri lunare, pentru două treimi din ei variază între 1.000 şi 1.300 de lei, răsplata unei munci sociale în domeniul sănătăţii de 40–50 de ani, după o pregătire universitară şi generală de minimum 20 de ani în diverse specialităţi. Printre ei se numără doctori în ştiinţe medicale, profesori şi alte cadre didactice universitare, medici primari, şefi de secţie cu reputaţie internaţională, a căror sănătate s-a deteriorat ca urmare a vârstei, a nopţilor nedormite la căpătâiul bolnavilor şi a lipsurilor materiale care s-au agravat în ultimii ani. (...)

Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni“ Bucureşti

de Dr. Constantin BOGDAN - aug. 5, 2011

   În căutarea istoriei medicinii, dr. Constantin Bogdan evocă cele două personalităţi care au dat numele Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”. Totodată, un articol despre istoria neurochirurgiei româneşti şi a clădirii care în anii ’80 era cea mai mare clinică de gen din Europa. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

 
 

Asociaţia Română de Hipertensiune la început de drum

de Prof. dr. Maria DOROBANŢU - aug. 5, 2011

   Bolile cardiovasculare reprezintă cea mai frecventă cauză de mortalitate în ţările dezvoltate economic. Se apreciază că din totalul de 55 milioane de decese înregistrate pe întreg globul anual, aproximativ 30% sunt decese de cauză cardiovasculară. Principala cauză de deces cardiovascular este hipertensiunea arterială (HTA). (...)

 

Elita microchirurgiei reconstructive mondiale a venit la Bucureşti

de Dr. Maria DRAGOTĂ - iul. 29, 2011

   Recent, Bucureştiul a fost, pentru câteva zile, capitala microchirurgiei reconstructive, găzduind precongresul celui de-al 6-lea Congres al Societăţii Mondiale de Microchirurgie Reconstructivă. Declaraţii ale personalităţilor participante şi interviuri cu dnii prof. dr. Alexandru Georgescu, şeful Clinicii de Chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, preşedintele comitetului de organizare, şi conf. dr. Lucian Jiga, preşedintele Societăţii Române de Microchirurgie Reconstructivă, vă sunt oferite într-un grupaj realizat de dna dr. Maria Dragotă. (...)


 

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe